Când are loc o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

Când are loc o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

- in Locale, Social, Stiri
0

Salonul Industriei Ușoare inaugurează calendarul expozițional al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Astfel că, cea mai nouă ediție a expoziției va avea loc în perioada 20 – 24 februarie. Evenimentul devenit tradițional în rândul expozațiilor de profit din vestul țării, va aduce o gală a tendințelor în sezonul iarnă-primăvară.

Peste 60 de firme din întreaga țară, atât producători cât și comercianți, vor expune spre vânzare, la prețuri promoționale, o gamă diversificată de articole de îmbrăcăminte, tricotaje, lenjerie intimă, încălțăminte, marochinărie, pielărie, blănărie, accesorii. Nu vor lipsi nici produsele cosmetice şi naturiste, parfumuri, bijuterii din aur şi argint, gablonţuri, articole de artizanat, decorațiuni hand made, dulciuri etc.

De Dragobete, Salonul Industriei Ușoare vă oferă ocazia de a alege cele mai frumoase și speciale cadouri pentru cei dragi! Ca la toate edițiile anterioare, Târgul de Produse Tradiţionale din exteriorul CRAFT întâmpină publicul vizitator cu produse specifice de sezon”, transmit reprezentanții CCIAT.

Expoziția este deschisă de miercuri până sâmbătă, între orele 10 – 20, iar duminică între orele 10 – 18. Intrarea este liberă.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *