Idei de afaceri din vestul țării, finanțate cu 40.000 de euro. Ce proiecte derulează Universitatea de Vest din Timișoara

Idei de afaceri din vestul țării, finanțate cu 40.000 de euro. Ce proiecte derulează Universitatea de Vest din Timișoara

- in Actualitate, Educatie, Locale, Stiri
0

Universitatea de Vest din Timișoara sare în sprijinul tinerilor din vestul țării care nu au bani să-și deschidă propria afacere. Instituția a câștigat, recent, cinci proiecte europene în valoare de zece milioane de euro, bani care vor fi utilizați cu scopul creării a 200 de noi afaceri și a înființării a 400 de locuri de muncă. Cele 200 de afaceri pot primi, prin intermediul acestor proiecte, granturi de până la 40.000 de euro.

Se pot înscrie în aceste proiecte persoanele care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă, șomerii, persoanele inactive, inclusiv studenții. Grupul țintă este format din persoane care intenționează să înființeze o afacere non agricolă în mediul urban și au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea Vest (Județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș).

Avem o experiență considerabilă în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Astfel, câștigarea unei sume de 10 milioane de euro pe acest program nu este deloc întâmplătoare. Performanța este meritul întregii echipe de la UVT. Avem posibilitatea să finanțăm 200 de afaceri, inclusiv pentru planuri de afaceri inițiate de studenții noștri. Mai mult decât atât, le oferim pregătirea necesară astfel încât afacerile propuse de ei să aibă cele mai bune șanse să reușească. Așa cum am procedat și în anii anteriori, vom maximiza oportunitatea prezentată de fondurile europene, pentru dezvoltarea instituțională, a resursei umane, dar și a comunității din care facem parte”, a declarat, astăzi, la lansarea celor cinci proiecte europene, Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *