biciclete

biciclete

Eveniment Locale Stiri
Polițiștii de la Secția 4 sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut miercuri, 8 mai, un tânăr bănuit de săvârșirea infracțiunii de
...
0

Locale Sport Stiri
Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat
...
0

Locale Sport Stiri
Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara
...
0

Locale Social Stiri
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că începând de marți, 5 martie, bicicletele VeloTm se găsesc în stațiile de pe raza orașului și pe malul Canalului Bega.
...
0

Educatie Locale Sport Stiri
Universitatea Politehnica Timișoara care, încă de la înființare, a acordat o susținere deosebită sportului din orașul de pe Bega, cu care a ajuns să se identifice, organizează, în
...
0

Actualitate Eveniment Locale Stiri
Polițiștii de la Secția 2 au fost sesizați, miercuri, 25 octombrie, de o femeie cu privire la faptul că, i-au fost furate dintr-o boxă de depozitare situată la
...
0

Eveniment Locale Stiri
Polițiștii de la Secția 4 au reținut duminică, un tânăr de 18 de ani, bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat. “În fapt, la data de
...
0

Eveniment Locale Stiri
Polițiștii de frontieră din Cenad au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, bunuri în valoare estimată de 68.000 lei, pentru care nu s-au
...
0

Eveniment Locale Stiri
Polițiștii de la Secția 3 au reținut doi tineri de 19 și 20 de ani, bănuiți de furt calificat în formă continuată. Sâmbătă, 29 aprilie, în jurul orei
...
0

Actualitate Locale Social Stiri
Iubitorii de mișcare se vor putea plimba cu bicicleta din Timișoara până în Serbia și luna aceasta. Se deschide temporar un punct de trecere a frontierei de pe
...
0

Educatie Locale Sport Stiri
Sute de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, au răspuns invitației lansate de Universitatea Politehnica Timișoara de a participa duminică, 23 aprilie, la cea de-a doua ediție a
...
0

Actualitate Locale Social Stiri
Lista de biciclete de pe malul Begăi, care leagă Timișoara de Serbia, a fost pusă la punct. Asta în condițiile în care în acest weekend se deschide un
...
0

Actualitate Locale Social Stiri Utile
Transportul public de pe Canalul Bega își va relua activitatea din 1 martie. Vaporașele destinate transportului public vor fi scoase la apă sâmbătă, 25 februarie, urmând să fie
...
0

Locale Social Stiri
Vaporașele intră la iernat. STPT anunță că, cele 7 nave de pasageri vor andoca pe platforma special amenajată în Depoul Dâmbovița, începând de sâmbătă, 10 decembrie. De asemenea,
...
0

Actualitate Administratie Locale Stiri
Parcare de biciclete de peste 100.000 de lei, la Consiliul Județean Timiș. Inaugurarea primei parcări de biciclete “ca-n Olanda” a avut loc zilele acestea. Vicepreședintele USR al CJT,
...
0

Actualitate Locale Social Stiri
Vaporașele se întorc din 1 martie pe Bega. Acestea vor fi scoase la apă de astăzi și urmează să supuse testelor de rutină până marți, iar din 1
...
0

Actualitate Administratie Locale Stiri
Odată cu încălzirea vremii, polițiștii locali din Timișoara au fost trimiși să patruleze și cu bicicletele. Poliția Locală Timișoara informează că, începând de astăzi, oamenii legii sunt prezenți
...
0

Actualitate Locale Social Stiri
De astăzi la Timișoara repornește transportul cu vaporașele pe Bega. De asemenea, tot de astăzi vor fi disponibile bicicletele și trotinetele. “Vaporașele vor reveni pe Bega în 6
...
0

Actualitate Locale Social Stiri Utile
Se întorc vaporașele pe Bega.  Societatea de Transport Public Timișoara a informat cele șapte vaporașe destinate transportului public și de agrement vor ieși la apă din 6 martie.
...
0

Administratie Locale Stiri
Reprezentanții oamenilor de afaceri germani, francezi și italieni s-au întâlnit marți, 8 decembrie, cu președintele CJ Timiș, Alin Nica. Investitorii străini anunță o nouă industrie „vedetă” în Timiș,
...
0