Bogdan Ghelbere tine cu dintii de functia de la Guvern. Aflat in concediu medical, liberalul se da interesant in Parlament si se face de ras la CJ Timis

Bogdan Ghelbere tine cu dintii de functia de la Guvern. Aflat in concediu medical, liberalul se da interesant in Parlament si se face de ras la CJ Timis

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
0

Bogdan Ghelbere ține cu dinții de funcția de secretar general adjunct al Guvernului. De două săptămâni acesta este în concediu medical… și totuși se bagă în seamă la Parlamentul României și se face de râs la CJ Timiș.

Cu mai bine de două săptămâni în urmă, primarii “răzvrătiți” din PNL Timiș au obținut prima victorie. Ei au plecat de la București cu promisiunea că secretarul general adjunct al Guvernului, Bogdan Ghelbere se întoarce acasă. Doar că  Ghelbere ar face orice doar pentru a rămâne la București. Așa că de două săptămâni acesta o ține în concedii medicale… că poate se răzgândește conducerea PNL în privința lui.

Bogdan Ghelbere are și un tupeu ieșit din comun. Marți, 4 octombrie, în Camera Deputaților, înainte să fie votată finanțarea de la bugetul de stat pentru proiectul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, Ghelbere făcea “demonstrații” cum că legea nu va trece. El era în Parlament, deși figurează în concediu medical…

La sfârșitul săptămânii trecute, la CJ Timiș, Bogdan Ghelbere a fost ținta ironiilor unor colegi din PNL. Asta după ce a fost luat peste picior de un tânăr pesedist de nici 20 de ani, care i-a reamintit liberalului că au fost colegi de partid la PSD și că partidul domniei sale susține un viceprimar în alianță cu USR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *