Ziua Culturii Naționale, la Școala din Liebling Timiș

Ziua Culturii Naționale, la Școala din Liebling Timiș

- in Educatie
0

La Şcoala Gimnazială din localitatea Liebling, în parteneriat cu   Fundaţia Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă” şi Asociaţia „Pro Liebling,” s-a organizat şi desfăşurat, joi, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale. Cu acest prilej, a avut loc recitalul de poezie şi muzică „Dor de Eminescu”, conferinţa „Politica şi rezistenţa prin cultură”, lansarea antologiei „Convergenţe culturale” și prezentarea numărului 4(26) 2014 al revistei Asociaţiei, „Bună – dimineaţa”.

Profesoară Nicoleta Mărghitaş, directorul școlii, a deschis manifestarea în faţa unei săli pline şi interesate de actul de cultură, invitând-o pe prof. Steluţa Moldovan să coordoneze recitalul din creaţia eminesciană, care a fost răsplătit cu aplauze. A urmat conferinţa susţinută de către prof. Irina Goanţă, preşedinta Fundaţiei Ștefan Goanță şi prezentarea noului număr al revistei Asociaţiei Pro Liebling și şi au fost felicitaţi  toţi cei care au contribuit la această revistă unică în localitate.

În finalul manifestării, Nicoleta Mărghitaş a remarcat contribuţia importantă a Fundaţiei A.C.Ş.G. şi a Asociaţiei „Pro Liebling” la viaţa culturală a comunităţii, la descoperirea şi promovarea valorilor din diferite domenii, atât prin manifestările organizate de mai mult de opt ani, cât şi prin revista Asociaţiei, „Bună-dimineaţa”, aflată la cel de-al 26-lea număr. Adresând mulţumiri şi felicitări organizatorilor, i-a  asigurat de susţinerea tuturor activităţilor culturale ce se vor desfăşura  în localitate. Îi amintim pe organizatori: responsabil proiecte, prof. de limba și literatura română, Moldovan Steluța, responsabil proiecte profesoara de limba și literatura română, Budure Liliana, profesorul de educaţie muzicală Neda Viorel, și Lazăr Gabriela.

G. M.