Ce-a de-a 32-a ediţie a “Zilelor Dovleacului” 2017 va avea loc, în perioada 21 – 24 septembrie, pe dealurile Kikindei, din Serbia, la 61 de km de Timişoara.
Vineri în Piața Victoriei din Timișoara și la restaurantul Lloyd au fost prezenți reprezentanții Primăriei Kinkinda, ai Asociației Sârbilor din România și ai Consulatului Serbiei din Timișoara, în frunte cu Vladan Tadic, consulul general. Ei au făcut invitația către bănățeni. În fiecare an, în luna septembrie, Kikinda devine pentru câteva zile centrul Europei şi toate acestea datorită unei mici dar puţin mai „grase“ plante numită – dovleac. Totul a început cu mult timp în urmă, când, pentru a descrie cât de plată este regiunea Kikinda, oamenii aveau o vorbă: „Te urci pe dovleac şi vezi întreaga Kekendă“, fapt pentru care în perioada evenimentului „Zilele dovleacului“ localnicii, şi nu numai, concurau pentru alegerea celui mai lung şi celui mai dur dovleac. Sâmbătă are loc sărbătoarea oficială. Încă din zorile zilei începe concursul de pregătire a celor mai diversificate mâncăruri pe bază de dovleac. Apoi urmează, ceva specific când e vorba de voivodeni, micul dejun tradiţional bănăţean unde, cel mai important loc, îl ocupă desigur dovleacul. „Micul dejun bănăţean“ este de fapt o competiţie între femeile din zonă pentru pregătirea acetuia în mod tradiţional. Şi dacă nu ar fi fost acest „Mic dejun bănăţean“ la Zilele dovleacului în Kikinda, suntem siguri că până acum ar fi fost deja uitate mâncărurile tradiţionale.
„Zilele dovleacului“ reprezintă de fapt legătura dintre trecut şi tradiţie, dar şi viitor. „Jocurile şi concursurile cu dovleacul“, cum ar fi alergatul cu dovleacul în mână, concursul de mâncat seminţe şi plăcinte de dovleac pentru copii din şcolile generale, la fel şi realizarea de măşti. “Pentru ceilalţi care au un suflu sportiv mai redus, urmează realizarea măştilor, unde copiii sunt motivaţi în mod deosebit, căci lucrează cu materiale care de obicei nu le folosesc la orele de lucru manual: dovleac, porumb, fasole, floarea soarelui, morcov, ardei, măr, diferite frunze … Doar cu puţină imaginaţie se pot realiza diferite forme vesele din roadele toamnei, care cel mai adesea se aseamănă cu cele de clovn. După realizarea lor, trupa veselă reprezentată de tinerii din Kikinda şi oaspeţii lor din grădiniţele comunelor vecine, se prezintă înt-un program de carnaval organizat în centrul oraşului îmbrăcaţi în haine realizate din păpuşoiul de porumb, saci de cânepă şi din rodurile toamnei, toate acestea fiind însoţite de cântece şi recitare“, se arată în invitația Primăriei Kinkinda către bănățeni. În cele trei zile se așteaptă ca peste 10.000 de timișoreni să vină la marea sărbătoare din 2017, mai mulți ca în 2016.
Gh. M.