Zeci de timișoreni testați au virusul hepatitei C

Zeci de timișoreni testați au virusul hepatitei C

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

Ambulatoriul de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brinzeu” din Timișoara găzduiește de trei săptămâni programul Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie de screening al infecției cu virusul hepatitei C.

Până acum, au fost evaluați peste 1.400 de pacienți cu o rată de pozitivitate de circa 2,5%. Pacienții depistați cu anticorpi anti HCV+ au fost imediat evaluați atât prin elastografie (FibroScan), cât și prin evaluarea statusului viremic. Pacienții cu viremie pozitivă vor începe tratamentul în următoarele zile.

Acest program va continua până în luna august 2019. Încurajăm pe această cale, toate persoanele interesate, să se prezinte pentru testare gratuită în Ambulatoriul de specialitate (Policlinica) SCJU Timi;ora, camera 17, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 9 la 14.30. Testarea este rapidă, durează 15 minute și nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie”, îndeamnă medicii specialiști.