Zeci de copaci vor face umbră noilor locuri de parcare amenajate în zona Girocului din Timișoara, pe un teren dezafectat.
„Noua parcare de pe Martir Ioan Stanciu devine verde. Parcarea de 1000 mp și 86 de locuri din zona Girocului, de pe strada Martir Ioan Stanciu este dată, de două săptămâni, în folosință locuitorilor zonei. În locul clădirilor abandonate și al gunoaielor, am amenajat o parcare cu sistem de iluminat, dale înierbate și permeabile. Acum, că lucrarea e gata, am continuat revitalizarea zonei, prin plantarea a 29 de arbori care să creeze umbră locurilor de parcare”, a informat Primăria Timișoara.
Concret, potrivit reprezentanților instituției, au fost plantați stejari, arțari, liquidambari, frasini și mesteceni.