Zeci de amenzi pentru ambrozie, la Timișoara

Zeci de amenzi pentru ambrozie, la Timișoara

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0

Polițiștii locali au continuat în ultima perioadă acțiunile pentru luarea măsurilor legale în cazul proprietarilor de terenuri neîntreținute din Timișoara, unde s-a constatat neîngrijirea, necosirea vegetației și prezența plantei alergene ambrozie.

Dacă până la sfârșitul lunii august au fost identificate și verificate 106 de terenuri pe care s-a constatat prezența ambroziei, fiind luate măsuri de sancționare în cazul a 67 de proprietari, alți 39 de proprietari conformându-se prevederilor legale, în această lună verificările au continuat.

Astfel, de la începutul lui septembrie și până în prezent, au fost identificate 70 de terenuri neîngrijite, pe care creștea ambrozie, fiind urmate procedurile de identificare a proprietarilor și luarea măsurilor legale. Din cele 70 de terenuri, în cazul a 41 de proprietari s-a luat măsura sancționării contravenționale conform legii, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 89500 lei. Celelalte cazuri sunt în procedură de identificare a proprietarilor, o parte fiind în termenul stabilit de luare a măsurilor de igienizare și cosire. Toate aceste terenuri vor fi reverificate pentru a se stabili dacă proprietarii se conformează somațiilor aplicate. Acțiunile pe această linie vor continuă și în această perioadă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *