Vreme nebuna in Banat, in urmatoarele doua saptamani

Vreme nebuna in Banat, in urmatoarele doua saptamani

- in Locale, Slider, Social, Stiri, Utile
0

Vom avea parte de o vreme nebună, în perioada următoare, în vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică luni, 29 aprilie, o prognoză a valorilor termice până în data de 12 mai. Astfel, meteorologii ne informează că temperaturile vor fi oscilante, iar unele nopți vor fi foarte răcoroase, cu valori care vor ajunge și la trei grade Celsius.

În prima zi a intervalului, vremea va fi apropiată de normalul perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 19 grade, apoi se va răci, astfel încât pe 30 aprilie media va coborî spre 14 grade. În intervalul 1-3 mai, temperatura aerului va crește spre medii ale maximelor diurne de 21 de grade. Va urma o nouă răcire până pe 6 mai, spre 13…14 grade, în medie, însă până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21 de grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni. În prima săptămână, temperaturile nocturne vor avea mici variații în jurul mediei de 7 grade, apoi vor urma 2 nopți mai reci, cînd media lor se va situa în jurul a 3 grade, iar ulterior datei de 7 mai, tendința minimelor termice va fi de creștere treptată, spre medii de 8 grade la sfârșitul intervalului de prognoză“, a informat Administrația Națională de Meteorologie.

De asemenea, vor fi intervale de timp în care va ploua, pe arii mai extinse și mai însemnat cantitativ, cel mai probabil pe 30 aprilie, dar posibil și în intervalul 4-6 mai. În celelalte zile, pe spații mici vor fi ploi de scurtă durată, cu probabilitate mai ridicată de apariție după-amiaza și seara în vestul țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *