Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş va organiza, în 2014, un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condiţiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în plasament sau în încredinţare.
Persoanele interesate sunt așteptate pentru a depune o cerere de evaluare la Registratura de la sediul DGASPC Timiș, str. P-ţa Regina Maria, nr. 3, Timișoara sau la sediul de la Lugoj, strada Făgetului, nr. 158, până în data de 30.09.2014. Cererea va cuprinde curriculum vitae al solicitantului, precum şi motivele pentru care doreşte sa devină asistent maternal profesionist. Cursurile de formare profesională vor fi organizate la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minimum 60 de ore.
Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament; să aibă în folosinţă o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; să aibă vârsta cuprinsă între 25 și 50 de ani; să aibă domiciliul în Timișoara, Buziaș, Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta, Ciacova sau Făget; să aibă studii medii absolvite cu duplomă de bacalaureat sau școală profesională.
Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care: au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni; au fost decăzuţi din drepturile părintesti, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice. Mai multe informaţii pot fi obţinute la Serviciile Management de Caz Zona I și Zona II din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030, interioare 111 şi 180, respectiv, pentru zona Lugoj – 0256-336788.