Vremea nebună nu va mai ține mult în județele din vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică luni, 15 iulie, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni din regiunea Banat, care arată că, peste doar câteva zile, temperaturile vor depăși din nou 30 de grade Celsius.
“Vremea se va încălzi treptat în prima săptămână de prognoză, astfel încât maximele vor porni de la medii de 24 de grade și vor ajunge, în weekend, la 33 de grade. În intervalul următor nu vor fi variații semnificative, vremea se va menține călduroasă, cu maxime ce se vor situa, în medie, între 30 și 32 de grade. Minimele vor urma aproape același traseu, vor crește până în data de 23 iulie la valori de 17…18 grade, apoi nu vor mai avea diferențe majore“, a informat ANM.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată după data de 24 iulie, în Banat.