Vlad Neaga din Timișoara a devenit cel mai rapid pilot, câștigând prima etapă MotoRC, clasa Stock 1000

Vlad Neaga din Timișoara a devenit cel mai rapid pilot, câștigând prima etapă MotoRC, clasa Stock 1000

- in Locale, Sport, Stiri
0

În acest weekend, pe circuitul MotorPark România, Vlad Neaga din Timișoara a devenit cel mai rapid pilot, câștigând prima etapă MotoRC, clasa Stock 1000.

Vlad este unul dintre cei opt piloți ai echipei VN Motorsport Racing Team care participă în acest sezon în Campionatul MotoRC.

Chiar dacă a concurat pentru prima dată la această clasă, Vlad s-a adaptat rapid la ritmul impus de piloții mult mai experimentați cu care s-a duelat, dând dovadă de aceeași determinare și perseverență cu care ne-a obișnuit. În încercarea sa de a-și testa propriile limite, Vlad a reușit să-și păstreze concentrarea și calmul mental și să-și dozeze resursele fizice în situații extreme, toate acestea raportate la timpul foarte scurt de rulare pe pistă.

Tânărul timișorean a avut ca adversari piloți cunoscuți – Cătălin Cazacu, pilot foarte experimentat din MotoRC, dar și riderul George Cațan.
Pornit de la start, de pe a doua poziție, Vlad a avut un singur gând, acela de a da totul în această cursă. Astfel, tânărul sportiv a ajuns la un nou record personal, de 1: 41,5 obținut chiar în ultimele două tururi ale cursei.

“Mă simt extraordinar de fericit. Am trăit la intensitate maximă tot ce mi-a oferit acest concurs. Am reușit să câștig cursa după o luptă grea cu Cătălin Cazacu și George Cățan, pe care-i felicit. Mă bucur că Motoboom și Suzuki România au avut încredere în mine și m-au susținut în acest pas important – trecerea la clasa regină. Sunt foarte mulțumit de motocicleta mea, care s-a comportat foarte bine în cursă. Noul Suzuki GSXR 1000R este cea mai potrivită alegere pentru mine în acest moment”, a afirmat Vlad Neaga.

Cursa clasei Stock 1000 va fi difuzată marți, 16.06.2020, de la ora 17:00, pe Telekom Sport și Look Sport.

Mulțumim partenerilor și sponsorilor – Motoboom, Suzuki Romania, Total – pentru sprijinul oferit și vouă tuturor pentru implicare și susținere.

Asociația Club Sportiv VN Motorsport are că scop dezvoltarea motociclismului de performanță în România și promovarea acestui sport, mai ales în rândul copiilor și tinerilor.

Condus de Neaga Horea, Team Manager cu peste 10 ani de activitate sportivă motociclistica, VN Motorsport reunește piloți tineri și talentați, cu un palmares competițional impresionant.

Gh. M.