Viteza record cu care un barbat din vestul tarii “zbura” pe autostrada A1

Viteza record cu care un barbat din vestul tarii “zbura” pe autostrada A1

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0
autostrada

Un bărbat din vestul țării a dat dovadă de inconștiență maximă. Individul în vârstă de 48 de ani, din orașul Arad, a fost prins în timp ce conducea cu o viteză record pe autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea, în urmă cu două zile. Astfel, bărbatul a reușit să stabilească cea mai mare viteză înregistrată de radar săptămâna trecută, 223 km/h. Acesta a fost sancționat cu amenda de 1.305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.

În total, polițiștii au depistat, în ultimele zile, 39 de șoferi care au depășit limita legală de viteză pe autostrăzi cu mai mult de 50 km/h, iar în cinci cazuri șoferii au fost depistați circulând cu viteze de peste 200 km/h.

Oamenii legii au prins și patru șoferi care circulau în stare de ebrietate, iar alți patru s-au urcat la volan după ce au fumat cannabis.

Totodată, săptămâna trecută, pe autostrăzi, a fost depistat și un conducător auto care avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, precum și un altul ca nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *