Viorica Dăncilă a explicat la Timișoara de ce nu vorbește în limba engleză: “Haideți să fim mândri că suntem români”

Viorica Dăncilă a explicat la Timișoara de ce nu vorbește în limba engleză: “Haideți să fim mândri că suntem români”

- in Locale, Politica, Stiri
0

Viorica Dăncilă a avut două mandate de europarlamentar, dar cu toate acestea nu stăpânește foarte bine limba engleză. Astăzi, la Timișoara, premierul demis a fost provocat să susțină o declarație în engleză.

Suntem în România și haideți să arătăm că suntem români, haideți să fim mândri că suntem români. De fiecare dată am încercat să ducem în derizoriu anumite lucruri. Vreți să duceți în derizoriu anumite realizări pe care acest guvern le-a făcut pentru România. Să știți că poate unii vorbesc foarte bine limba engleză, și îi apreciez pe toți cei care vorbesc engleză, franceză, germană, orice limbă străină, dar țin mai puțin la această țară. În limba engleză se duc și spun foarte ușor la Bruxelles ceea ce vrea să audă Bruxelles-ul, nu ceea ce de fapt ar trebui să susțină pentru această țară. Eu sunt un proeuropean convins, am fost europarlamentar nouă ani de zile, am fost liderul delegației europarlamentarilor PSD în grupul socialiștilor și democraților europeni, dar de fiecare dată mi-am susținut țara și am obținut rezultate“, a spus Viorica Dăncilă.

Premierul României a mai precizat că nu este relevant dacă vorbim mai bine sau mai puțin bine o anumită limbă străină, ci pentru cetățeni este mai important ceea ce faci pentru ei și cu câtă demnitate reprezinți țara în țara ta, dar mai ales în afara granițelor țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *