Vine îngheţul în Timiş! Iată ce îi îndeamnă Poliția Rutieră pe şoferi !

Vine îngheţul în Timiş! Iată ce îi îndeamnă Poliția Rutieră pe şoferi !

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Pentru că temperaturile sunt tot mai scăzute şi există riscul îngheţului, iar traficul devine mult mai riscant, pentru a nu fi implicaţi  în accidente rutiere, poliţiştii Serviciului Rutier Timiş recomandă conducătorilor auto urmtoarele:

Contribuie la siguranţa rutieră! Nu conduce autovehicule dacă ai consumat băuturi alcoolice! Planifică-ţi din timp călătoria! Dacă vremea este nefavorabilă renunţă la utilizarea automobilului propriu şi foloseşte transportul în comun! Pe carosabil se pot forma zone alunecoase înainte ca termometrul să arate 0˚C. Ia în calcul iminenţa apariţiei poleiului!

Pleci la drum de sărbători? Nu risca să conduci obosit, ia pauze dese! Este foarte important să ai o bună vizibilitate în trafic. Nu pleca la drum până nu ai curăţat complet toate geamurile maşinii! Este ilegal să conduci sub influenţa substanţelor psihoactive, inclusiv a unor medicamente care conţin asemenea substanţe.

Distanţele de frânare pot fi de până la 3 ori mai mari pe drumuri alunecoase. Adaptează-ţi viteza şi circulă cu prudenţă! Dacă ai consumat câteva pahare cu alcool în cursul serii, este posibil ca dimineaţa să fi încă sub influenţă. Nu risca să conduci astfel! Asigură-te că sistemul de control al stabilităţii autovehiculului tău este pornit, pentru a-ţi asigura o tracţiune optimă! Nu accepta să te urci într-o maşină condusă de un şofer băut! Anunţă imediat poliţia!

Dacă drumarii acţionează pentru deszăpezire, creează-le spaţiu de lucru! Nu-i depăşi şi facilitează-le acţiunea! Porneşti la drum lung de sărbători? Ca tine procedează alte câteva mii de şoferi! Ia-ţi o rezervă de timp! Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!”, îndeamnă Poliţia Rutieră Timiş.