Vin ploile în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Vin ploile în vestul țării. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Utile
0
ploi

Meteorologii anunță că, în această săptămână, vom avea trei zile cu ploi în vestul țării. Astfel, miercuri, vineri și sâmbătă sunt așteptate averse inclusiv în Timișoara și restul județului Timiș.

Totuși, Administrația Națională de Meteorologie transmite că temperaturile nu vor scădea, ci chiar vor fi mai mari decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului.

Concret, până în data de 1 mai, temperatura aerului va fi în creștere, până la valori ce se vor situa peste cele specifice, cu medii ale maximelor de 22 – 25 grade Celsius și ale minimelor de 7 – 11 grade Celsius.

În perioada 2 – 4 mai, vremea se va răcori, iar temperaturile diurne, cuprinse într-un ecart mediu de 17 – 20 grade, vor fi ușor sub cele normale, iar cele nocturne se vor menține comparabile cu cele din intervalul anterior. Conform meteorologilor, după data de 4 mai, estimările indică persistența unui regim termic caracterizat de valori mult peste mediile multianuale.

În perioada 29 aprilie – 3 mai, temporar va ploua, aversele fiind însoțite de descărcări electrice, dar numai local, în zonele deluroase, și se vor cumula cantități de apă în general moderate.