Viitorul consilier local, Raul Ambruș va ține cu tinerii în Consiliul Local Timișoara

Viitorul consilier local, Raul Ambruș va ține cu tinerii în Consiliul Local Timișoara

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Liberalii vin cu nume noi la Consiliul Local Timișoara. Raul Ambruș candidează pe locul 3 pe lista PNL la CL Timișoara. Originar de la Lugoj, Raul Ambruș a intrat în politică la 18 ani. După ce a condus organizația de tineret a PNL Lugoj, Ambruș este acum șeful organizației de tineret a PNL Timișoara. Inginer și tânăr manager, Raul Ambruș crede că viitorul unei societăți este reprezentat de tineri. El vrea să se implice activ în viața comunității, dar în primul rând sa susțină proiectele pentru tineri, din postura de viitor consilier local.

Cred cu tărie că viitorul în dezvoltarea și ascensiunea oricărei societăți este reprezentat de tineri, de identificarea nevoilor lor, de implicarea și promovarea lor și de sprijinul pe care autoritățile locale și naționale reușesc să îl ofere acestui segment aflat la început de drum.

Administrația liberală timișoreană a identificat, în acești 8 ani, potențialul major pe care tinerii îl pot aduce în dezvoltarea economică a Timișoarei și a reușit să implementeze numeroase facilități și programe care vin în întâmpinarea și sprijinul tinerilor: de la proiectul privind infrastructura regională de afaceri şi inovare în sectorul IT&C – o clădire nouă cu toate facilităţile pentru deschiderea de afaceri de către tineri, la Centrul regional de competenţe şi dezvoltare a furnizorilor în sectorul automotive – amenajat special şi pus la dispoziţia firmelor din domeniu pentru pregătirea profesională a angajaţilor şi pentru diferite alte activităţi, și Incubatorul de afaceri în comuna Dumbrăviţa, lângă Timişoara, până la construirea de blocuri pentru tineri prin programul Agenției Naționale de Locuințe și repartizarea de parcele de teren pentru construirea unei locuințe proprietate personală acordate de către municipalitate tinerilor între 18 și 35 de ani.

Prin experiența acumulată în dezvoltarea și gestionarea propriei afaceri, prin cunoașterea așteptărilor și nevoilor tinerilor, prin valorile insuflate de familie, voi identifica, susține și promova în Consiliul Local noi proiecte care să faciliteze consolidarea dialogului structurat între administrația locală și organizațiile antreprenoriale de tineret, să încurajeze și să consilieze tinerii în orientarea profesională, să ofere noi oportunități tinerilor antreprenori implicându-i astfel în dezvoltarea economică și socială a Timișoarei.

În 27 septembrie, votați candidatul PNL la Primăria Timișoara, Nicolae Robu și lista consilierilor locali PNL, poziția 1 pe buletinele de vot!
Fapte, nu vorbe pentru Timișoara!“, a spus pe Facebook, Raul Ambruș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *