Lucrările la noua clădire a liceului Waldorf sunt în grafic. Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău a făcut o nouă vizită pe șantier în această săptămână.
“Lucrările la clădirea nouă a liceului Waldorf avansează foarte bine. Chiar dacă vremea nu este ideală, azi avem peste 40 de oameni care muncesc pe acest șantier. Construim o școală nouă de la zero. Timișoara este în plină creștere și avem nevoie de spații noi pentru a face față cererii. Investiția este de aproximativ 21 milioane de lei, din care jumătate sunt fonduri europene. Lucrările sunt în grafic și, la finalul acestui an, investiția trebuie finalizată“, spune Ruben Lațcău.
Liceul Waldorf a fost înființat în 1991 ca școală de stat cu specific de pedagogie alternativă. În cadrul școlii se întâlnesc toate formele de învățământ preuniversitar, grădiniță, școală primară, școală gimnazială și liceu.
Pe terenul de pe strada Uranus nr.14, se construiește un corp nou de clădire care să cuprindă un număr suplimentar de săli de clasă și laboratoare cu scopul derulării optime a procesului de învățământ pentru 446 de elevi din ciclurile de învățământ de la nivelul clasei pregătitoare până la clasa a VIII-a. Corpul nou de clădire va gazdui săli de clasă, laboratoare și ateliere, cabinete, o sală multifunctională, săli afterschool, grupuri sanitare, vestiare, depozitări, cameră centrală termică, holuri de circulații și spații de acces.