Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără Amânar și-a asumat, într-un final, pe Facebook, numele soției sale, marea gimnastă, Simona Amânar.
În urmă cu câteva zile, soțul Simonei Amânar, Cosmin Tabără, și-a schimbat numele pe pagina de prieteni de pe Facebook. Dacă până nu de mult, vicele liberal avea la nume trecut doar Cosmin Tabără, acum și-a trecut tot numele: Cosmin Gabriel Tabără Amânar.
Este interesant faptul că atunci când i se spune “soțul Simonei Amânar”, Cosmin Tabără este foarte deranjat de acest aspect, deși ar trebui să fie mândru de soția sa, Simona Amânar, fostă gimnastă de talie mondială, multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană. Simona Amânar a obținut șapte medalii olimpice, zece medalii la campionatele mondiale și 12 la campionatele europene de gimnastică. De asemenea, a câștigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Jocurile Olimpice din 2000.
Viceprimarul PNL al Timișoarei fără prea multe atribuții este în plină “campanie electorală”. La PNL Timiș are loc o competiție internă pentru desemnarea candidatului la funcția de primar al Timișoarei pentru alegerile din 2024. Astfel că, soțul Simonei Amânar punctează la partid de fiecare dată când are ocazie, deși nu a livrat decât circ, scandal și minciuni, atât politic, cât și administrativ. Cosmin Tabără Amânar a ajuns viceprimar al Timișoarei accidental pentru că în urma alegerilor locale din 2020 nu a prins nici măcar locul de consilier local. Pe lista PNL soțul Simonei Amânar se afla pe locul 10, iar partidul are doar nouă consilieri locali. Cosmin Tabără Amânar a reușit să ajungă consilier local pentru că un alt un alt liberal s-a retras din Consiliul Local. Ulterior a fost ales viceprimar al Timișoarei.