Vicepremierul Daniel Suciu in vizita la podul de pe Dragalina. De cand se va putea putea circula?

Vicepremierul Daniel Suciu in vizita la podul de pe Dragalina. De cand se va putea putea circula?

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Podul de pe bulevardul Dragalina din Timișoara va fi dat în folosință la sfârșitul lui septembrie, dar după aceea tot se va mai lucra la el, la borduri și la alte finisaje. Va fi pus și granit. Ministrul Dezvoltării Regionale și vicepremierul Daniel Suciu a fost în vizită duminica, 22 septembrie, la podul Dragalina împreună cu președintele Consiliului Județean și primarul Nicolae Robu.

În momentul de față lucrările la pod sunt gata în proporție de 85%, iar edilul orașului dă asigurări că la sfârșitul acestei luni, va fi deschisă circulația rutieră pe pod. ”E un lucru pe care nu prea l-am întâlnit, dar e de bun augur, înseamnă că există firme puternice în Banat, stadiul fizic este de 85%, stadiul decontărilor de 50% pentru că nu ni s-au cerut banii. Bani avem, cele două poduri de care discutăm sunt finanțate cu 11 milioane de lei de la Guvern prin PNDL, diferența de 2 milioane este de la bugetul local. Sper ca în termen foarte scurt. Dânsul (n.r. Nicolae Robu) spunea că la sfârșitul lunii septembrie se va circula, sunt mulțumit, vreau să-l văd făcut și terminat, ca să închidem această investiției”, spune Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale.

Vrem să arate și frumos nu numai funcțional“, a concretizat Robu. La podul de la Elba nu se lucrează, toată lumea constată acest fapt zilnic, dar Robu spune că se lucrează și nu se lucrează. “Se lucrează. Haideți să vă arăt. E adevărat s -au descoperit unele probleme. După începerea lucrărilor s-au descoperit diverse și nu s-a mai putut lucra o vreme pentru a se adapta proiectul cu realitățile din teren“, a subliniat Nicolae Robu.

Podul Dragalina este refăcut de firma Tehnodomus, iar valoarea investiției este de 6,3 milioane de lei (cu tot cu TVA), bani asigurați în cea mai mare parte din fonduri guvernamentale, prin programul PNDL.

Și Podul Eroilor este reabilitat pe fonduri guvernamentale, de asocierea de firme Super Construct și Pod Construct, cu 3,69 de milioane de lei.

Gh. M.