Vest Fest, primul festival dedicat muzicii și culturii urbane din România, a ajuns la final

Vest Fest, primul festival dedicat muzicii și culturii urbane din România, a ajuns la final

- in Actualitate, Divertisment & Party, Locale, Social, Stiri
0

După opt ediții, organizatorii Vest Fest, primul festival dedicat muzicii și culturii urbane din România, au decis să tragă cortina.

VEST FEST a fost piatra de temelie a conceptului District23, primul festival format prin unirea a 3 festivaluri locale, din Timișoara, în anul în care orașul a deținut titlul de Capitală Europeană a Culturii, un one-time-only event. Deoarece considerăm ca le suntem datori celor ce ne-au trecut pragul, ani la rând, cu motivul sincer al deciziei de a opri festivalul, recunoaștem că VEST FEST a ajuns în punctul în care nu poate crește, așa cum este firesc pentru un festival. Încă din 2017, costurile de realizare ale festivalului au depins 60% de vânzarea biletelor, 25% de finanțările venite de la Primăria Timișoara și 15% de sponsorizările companiilor private. Din nefericire în ultimii 3 ani, nefăcând referire la perioada pandemiei de COVID-19, vânzările biletelor au stagnat sau chiar au scăzut, Primăria Timișoara nu a dorit susținerea evenimentului (le respectăm decizia), iar companiile private și-au diminuat bugetul disponibil, toate acestea în timp ce costurile de realizare a festivalului au crescut, culminând cu onorariile artiștilor. Toți acești factori duc la decizia irevocabilă de a ne opri din această frumoasă călătorie aici”, au transmis organizatorii festivalului.

În final, inițiatorii Vest Fest le-au mulțumit celor care au fost prezenți la edițiile festivalului.

Am vrea să le urăm mult succes și putere și celorlalte festivaluri timișorene! În spatele a 2 sau 3 zile de eveniment stau luni întregi de muncă, iar vibe-ul pozitiv al oamenilor prezenți este cea mai mare satisfacție a staff-ului implicat. Noapte bună, Timișoara”, au informat organizatorii Vest Fest.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *