Val de frig în Banat! Sunt așteptate și ninsori

Val de frig în Banat! Sunt așteptate și ninsori

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri, Utile
0
ninsoare

Avem parte de o săptămână foarte rece în întreaga Românie. Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și strat de zăpadă consistent, precum și intensificări ale vântului. Avertizarea meteo va intra în vigoare miercuri dimineață, la ora 10.00, și expiră sâmbătă seara, la ora 20.00.

„În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent. Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp”, a informat ANM.

Totodată, local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

De asemenea, la Timișoara este așteptată prima ninsoare din acest sezon în cursul zilei de vineri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *