UVT găzduiește, timp de trei zile, Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor

UVT găzduiește, timp de trei zile, Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Începând de joi, 5 ianuarie, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor (CNE), timp de trei zile (în Amfiteatrul A11), eveniment la care vor fi prezenți peste o sută de elevi participanți, reprezentând toate județele țării.

Programul celor trei zile ale întrunirii anuale statutare CNE cuprinde alegeri anuale pentru conducerea organizației, urmând să fie desemnat un Comitet executiv și un nou președinte CNE.

Joi, 5 ianuarie, începând de la ora 17, în prima zi a programului Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor (CNE), va avea loc deschiderea oficială, în cadrul căreia vor avea intervenții doamna Ligia Deca, Ministrul Educației (intervenție online), doamna Diana-Loreta Păun, Consilier prezidențial (intervenție online), domnul Eduard Petrescu, Programme specialist, UNICEF România (intervenție online), domnul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, domnul Dominic Fritz, Primarul Municipiului Timișoara, doamna Andreea Argeșeanu, Vicepreședinte al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România și Robert Avram, Președintele CNE.

Consiliul Național al Elevilor este o voce autentică ce exprimă în mod organizat interesele reale ale structurilor locale reprezentative pentru organizațiile elevilor. UVT găzduiește cu bucurie această adunare generală anuală a forumului reprezentativ al CNE și susține valorile implicării, responsabilității și libertății de exprimare din învățământul românesc, mai ales pentru dezvoltarea educației și performanțelor din mediul școlar preuniversitar, pentru care energia și creativitatea elevilor devin tot mai importante”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *