UVT este prezentă în QS Sustainability Ranking pe teme de sustenabilitate

UVT este prezentă în QS Sustainability Ranking pe teme de sustenabilitate

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în al doilea ranking pe teme de sustenabilitate organizat de QS, o clasificare specială care măsoară angajamentul fiecărei universități participante în tratarea cu seriozitate a sustenabilității prin prisma aderării la cele 17 ținte de dezvoltare sustenabilă ale ONU.

Potrivit rezultatelor ediţiei din 2024, UVT se încadrează între pozițiile 981-1000 din 1403 la nivel mondial, situată pe locul 380 din 493 la nivel european şi poziţia 4 din 8 la nivel naţional în QS Sustainability Ranking. În această ediţie, QS a inclus universităţi din 95 de ţări, numărul acestora crescând faţă de anul 2023 cu 703 universităţi.

Universitatea de Vest din Timișoara acordă o importanță specială mecanismelor de sustenabilitate, tot așa cum o face și pentru procedurile de accesibilizare. Calitatea vieții în comunitatea universitară timișoreană depinde de noi toți și cuprinde toți factorii de influență care ne definesc acțiunile și programele, de la impactul social, la cel asupra mediului. Prezența UVT în clasificarea oferită de QS Sustainability Ranking aduce o confirmare a bunelor practici pe care UVT le aplică”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

În conturarea clasificării au fost analizate atât informaţiile raportate de universităţi, cât şi alte studii şi cercetări independente realizate pentru QS Sustainability. Chestionarul de autoevaluare a universităţilor este structurat pe trei categorii de indicatori de performanţă: impact social (45%), impact asupra mediului (45%) şi guvernare (10%).

Începând cu ediția din 2024 a topului global QS World University Rankings, QS a inclus un nou indicator de performanță pentru sustenabilitate, cu un impact de 5% din metodologie. QS este astfel primul dintre clasamentele majore care încorporează sustenabilitatea în tabelul de top, ajutând la sublinierea importanței acestui subiect pentru studenți, instituții, factorii de decizie naționali și pentru sectorul mai larg.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *