UVT a lansat programul „10 pentru educaţie!”

UVT a lansat programul „10 pentru educaţie!”

- in Educatie, Locale, Stiri
0

Se spune că infrastructura şcolii româneşti este de secolul al XIX lea, profesorii de secolul XX, iar elevii de secolul XXI. Pentru a încerca să reducă aceste decalaje, Universitatea de Vest din Timișoara, prin Departamentul de Științe ale Educației din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Timiş, a lansat programul „10 pentru educaţie!”

„Ne propunem ca în interval de o săptămână, până în 31 mai, să derulăm 10 workshopuri cu 10 teme distincte care se adresează cadrelor didactice din mediului preuniversitar, la care vor participa 250 de persoane, la final să găsim o soluţie pentru fiecare temă”, a spus rectorul Marilen Pirtea.

„Salut această iniţiativă a rectorului Marinel Pirtea. Este un model care va avea o bună practică, cred eu. Se va potrivi ca o mănuşă pentru învăţământul preuniversitar, fiindcă profesorii trebuie să se adapteze la nevoile şcolii şi ale elevilor”, a spus inspectorul şcolar general, Aura Danielescu

Proiectul este un nou model de colaborare cu mediul educațional preuniversitar prin care se propune construirea de comunități de învățare care să genereze soluții inovative pentru ameliorarea actului didactic și a prestației didactice. Sub numele de „10 pentru educație”, programul înseamnă 10 teme actuale, 10 ateliere, 10 forumuri de dezbatere, 10 întrebări și 10 soluții. Proiectul va fi extins şi în judeţele limitrofe.

Gh. M.