Urmărire în Timiș, după un șofer care transporta țigări de contrabandă. Tânărul fără permis de conducere era la volanul unei mașini neînmatriculate și cu numere false

Urmărire în Timiș, după un șofer care transporta țigări de contrabandă. Tânărul fără permis de conducere era la volanul unei mașini neînmatriculate și cu numere false

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii din Sânnicolau Mare au reținut vineri, 8 noiembrie, un tânăr de 22 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu țigarete, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare.

În 4 noiembrie, polițiștii din Sânnicolau Mare în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat o acțiune având ca obiect combaterea contrabandei cu produse din tutun și a altor infracțiuni rutiere. Întreaga activitate a fost coordonată și supravegheată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Astfel, în baza unor date de interes operativ, polițiștii au pornit în urmărirea unui autoturism, în localitatea Bulgăruș, condus de un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru faptul că ar transporta țigarete de contrabandă. Conducătorul autoturismului nu s-ar fi conformat semnalului polițiștilor, iar, după o urmărire de aproximativ 2-3 kilometri, acesta a abandonat vehiculul. În urma controlului autoturismului abandonat, polițiștii au descoperit 7 baxuri de țigarete (70.000 de țigarete), fără marcaje fiscale, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, tânărul de 22 ani a fost verificat de către polițiști în bazele de date, rezultând faptul că acesta figurează având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată, autovehiculul fiind neînmatriculat, având numere false“, a transmis IPJ Timiș.

Vineri, 8 noiembrie, polițiștii au reușit să-l depisteze și rețină pe tânăr, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contrabandă cu țigarete, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin. Ulterior, sâmbătă, 9 noiembrie, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *