Urgent! Aparam tara! O revolta fara precedent a agricultorilor din Timis impotriva firmelor petroliere

Urgent! Aparam tara! O revolta fara precedent a agricultorilor din Timis impotriva firmelor petroliere

- in Agricultura, Locale, Slider, Stiri
0

O revoltă fără precedent a agricultorilor împotriva firmelor de prospecțiuni petroliere care le intră peste pământuri și le distrug culturile a fost declanșată în județul Timiș. Vârful de lance îl reprezintă fermierii din zona Dudeștii Vechi –Beba Veche – Valcani – Sânnicolau Mare – Cenad – Periam -Teremia Mare – Lovrin şi Jimbolia. În această regiune există cea mai mare amenințare asupra lor din partea firmelor petroliere.

Noi, agricultorii din Timiș, nu vrem să cedăm cum au făcut cei din Bihor, iar acum ei riscă să își piardă pământurile, zonele turistice și apa termală, din cauza sondelor peroliere, care le vor invada proprietățile și vor otrăvi solul și subsolul. Noi nu dorim aceste sonde peste culturile și nu vom renunța la luptă împotriva prospecțiunilor. Noi începem o nouă revoluție, și îi îndemnăm pe toți agricultorii din Timiș să ni se alăture, fiindcă toți vor avea de suferit. La un moment dat toți vom pierde. De aceea vom lupta cu mijloace pașnice, așa cum știm noi bănățenii. Nu trebuie să uităm că agricultura oferă hrana cea de toate zilele tuturor și contribuie la dezvoltarea locală. Dezamăgirea noastră este că partidele politice sunt indiferente la această problemă extrem de importantă și nu vin în sprijinul agricultorilor. Singurul partid care a venit în întâmpinarea noastră este ALDE, în frunte cu deputatul, Marian Cucșa, căruia îi mulțumim cu această ocazie. El, alături de alți colegi de partid din Parlamentul României, a propus un proiect de modificare a Legii petrolului, de care suntem foarte mulțumiți. Proiectul vine în sprijinul nostru”, a declarat Cristinel Popescu, fermier, cu o vechime de 28 de ani în agricultură.

Un mare succes al revoltei pașnice a fermierilor și a locuitorilor satelor împotriva sondelor a fost super-spectacolul Embargo Fest care a avut loc în perioada 18 -20 mai, la Dudeștii Vechi și la care au participat aproape 10.000 de oameni. Despre proiectul de modificare a Legii petrolului Marian Cucșa a vorbit de pe scena Embargo Fest și mesajul său a fost primit cu mare entuziasm și aplauze de către fermierii din Timiș și de cei aproape 10.000 de participanți la festival. Amintim că tot cu prilejul Embargo Fest 2018 a fost prezentat un film sfâșietor despre viitorul sumbru al agriculturii și satului bănățean, din cauza sondelor petroliere.

Filmul se numește sugestiv “Urgent! Apărăm țara și viitorul copiilor noștri”, iar până în 4 iunie fost accesat de aproape 50.000 de persoane. De asemenea, filmul are 56 de distribuiri și 23 de comentarii.

Filmul poate fi accesat aici:

https://www.youtube.com/watch?v=oRAbclh-8Go

https://www.facebook.com/aparamromania/

Fii și tu parte a acestei revoluții pașnice împotriva abuzurilor petroliștilor. Distribuie filmul mai departe să audă Bucureștiul, politicienii și agricultorii din întreaga Românie! Revoluția împotriva sondelor a început în Banat. Dacă ții la viitorul copiilor tăi distribuie acest film. Susține astfle mișcarea agricultorilor. Participă și tu la noua revoluție să stopăm abuzurile petroliștilor. Să nu uităm că agricultura aduce locuri de muncă și bunăstare și este fruntașă la atragerea fondurilor europene. Pe când firmele petroliere nu au nevoie de forță de muncă și când termină resursa pleacă lăsând pământurile devastate și poluate, iar satul fără viitor. Susține mișcarea noastră și distribuie acest film”, îndeamnă realizatorii peliculei.

În continuare, prezentăm argumentele aduse de deputatul Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, alături de ceilalți colegi de partid din Parlamentul României, cu privire la modificarea unor articole din actuala Lege a petrolului nr. 238 din 2004, lege care în forma actuală aduce mari prejudicii agricultorilor, nu numai din Banat, ci din întreaga Românie.

Amintim că fermierii din Timiș sunt mulțumiți de proiectul de modificare a Legii petrolului. Ei spun că, astfel, vor fi împiedicate firmele petroliere să comită abuzuri, încălcând fără drept proprietatea privată a agricultorilor. De asemenea, propunerea dă posibilitatea ANRM să revoce concesiunea societăților petroliere care nu sunt la zi cu impozitele plătite la bugetul de stat. De fapt, grav este că situația materială precară este dorită de către aceste firme de prospecțiuni, fiindcă în caz că trebuie să plătească daune de mediu sau pentru culturile fermierilor, o firmă petrolieră plină de datorii nu va putea asigura aceste despăgubiri.

 Propunerea legislativă va elimina, în primul rând, un abuz de interpretare, printr-o mai judicioasă reglementare a dreptului de servitute legală care, așa cum s-a subliniat constant în doctrina juridică, are o natură administrativă, nu civilă, și care este instituit numai în favoarea acelui titular de acord petrolier, care a dobândit legal un drept de folosință asupra terenului necesare efectuării operațiunilor petroliere”, se arată în proiectul de modificare a Legii petrolului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *