UPT – 31 de medalii de aur și 5 premii speciale, la Szolnok

UPT – 31 de medalii de aur și 5 premii speciale, la Szolnok

- in Educatie, Locale, Stiri
0

După succesul repurtat la finalul lunii mai la Salonul Internațional Euroinvent de la Iași, unde s-au câștigat multe premii și medalii, inclusiv Marele Premiu Ştiinţific şi Trofeul Euroinvent 2022, echipa Universității Politehnica Timișoara a participat la prestigiosul Salon Internațional de Inventică IDEA 2022, ediția a XIII-a, desfășurat în orașul Szolnok din Ungaria, care a devenit, cu această ocazie, polul inovației și cercetării din Centrul Europei, cu 31 de înscrieri (brevete, proiecte studențești și de cercetare, teze de doctorat și publicații), reușind remarcabila performanță de a obține 31 de medalii de aur și 5 premii speciale.

Dintre premiile speciale obținute, cel mai important este Julianna Dij Award, care a fost acordat Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020. Juriul Internațional a apreciat necesitatea, respectiv utilitatea centrului în regiunea de Vest a României, prin aportul adus în inovare și transfer tenhnologic.

Și de această dată, participarea la Salonul Internațional de Inventică IDEA 2022 s-a realizat sub egida Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2022 prin proiectul de cercetare POR/824/1/1/140100 (7185/20.10.2021). Coordonatorul echipei CITT-UPT, prezent la Szolnok, a fost ș.l.dr.ing. Corneliu Birtok-Băneasa, cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișiara și responsabil cu inovarea în cadrul CITT UPT.

Salonul Internațional de Inventică IDEA este organizat în mod regulat din anul 1999, de Asociația IDEA 13, reunind inventatori și cercetători din toată lumea. Ediția din acest an a salonului a fost organizată cu sprijinul Consiliului Local Szolnok și a Oficiului Maghiar pentru Proprietate Intelectuală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *