Universitatea de Vest din Timișoara a încheiat, astăzi, un protocol de colaborare cu Forumul de Cooperare Bilaterală Româno – German, al cărui președinte este scriitorul Andrei Pleșu. Protocolul a fost semnat în vederea derulării unor proiecte comune în domeniul educației.
Mai exact, cele două instituții vor lucra împreună pentru a încuraja implementarea unor proiecte care privesc schimburile bilaterale la nivel academic, precum și pentru organizarea de evenimente în vederea promovării cooperării româno-germane față de actorii principali din domeniul educației în cele două țări.
“Este o încercare de impunere a unui model de funcționalitate și al mediului academic, și al mediului de afaceri, pentru că aceste lucruri ar trebui să se întrepătrundă, și o încercare de a recupera o tradiție de colaborare între cultura română și cultura germană, între românii din România și germanii din rRmânia, este o tradiție care este păcat să se piardă și de care poate beneficia întreaga țară. Este un prim pas și eu îmi fac iluzia că într-un moment în care sistemul nostru de educație are unele șubrezeli, acest pas va fi un impuls pozitiv. Este vorba de a consolida a colaborare a UVT cu instituții echivalente din Germania, e vorba de a invita profesori din Germania aici, de a crea pentru bursierii români oportunități de stagiu în centre universitare din Germania, e vorba de a consolida în sistemul de învățământ dimensiunea învățământului dual“, a declarat Andrei Pleșu, astăzi, la Timișoara.
Universitatea de Vest din Timișoara este prima instituție de învățământ superior din România cu care Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German semnează un protocol de colaborare.
“Este un parteneriat prin care studenții noștri au acces mai facil la companiile germane, atât cele din zona Banatului și din Timișoara, dar mai ales la cele din Germania, pentru că acest forum va aduce mai aproape de UVT Germania. Studenții vor beneficia de internship-uri în firmele germane din Germania, personalități ale lumii de business, ale lumii academice, administrative din Germania să poată veni la UVT prin intermediul forumului“, a detaliat Marilen Pirtea, rectorul UVT.