Polițiștii de la Secția 2 îl cercetează pe un tânăr de 29 de ani bănuit de furt calificat.
Mai exact, vineri, 1 iulie, polițiștii au fost sesizați că în cursul nopții de joi spre vineri, o persoană necunoscută, deghizată și mascată, a pătruns în sediul unei societăți comerciale situat pe strada Calea Urseni, de unde ar fi sustras 60.000 de lei.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat vineri, în jurul orei 17:00, în Timișoara, pe tânărul bănuit de comiterea faptei.
Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a acestuia și recuperării prejudiciului în totalitate.
Foto: arhivă