Polițiștii din Băile Herculane au fost sesizați despre faptul că în localitatea Mehadia a avut loc un accident rutier, azi noapte. Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 24 de ani a condus un autoturism în Mehadia deși avea permisul suspendat, iar la un moment dat a pierdut controlul autoturismului, a părăsit carosabilul prin partea dreaptă a sensului său de mers și a intrat în coliziune cu un podeț.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, acesta fiind transportat la spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiștii Biroului Rutier din Drobeta Turnu Severin, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia recoltându-i-se probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere sub influența alcoolului.
Sursa foto: radioresita.ro