Pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare au intervenit luni după-amiază, în jurul orei 16:25, pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma producerii unui accident rutier în Sânnicolau Mare. Un autocamion și un microbuz în care se aflau doar șoferii s-au ciocnit puternic. În urma accidentului, șoferul microbuzului a ajuns la spital.
La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
“Un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un autocamion pe DN 6, strada Timișorii din orașul Sânnicolau Mare, iar la un moment dat la intersecția cu strada Republicii ar fi intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 54 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii șoferi, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă