Au avansat lucrările la stadionul de pe Calea Buziașului, construit de Primăria Timișoara. Mai precis, un sfert din lucrările la Arena „Eroii Timișoarei”, primul stadion construit în oraș după 60 de ani, sunt gata. La Peluza Est și Vest au fost turnați stâlpii de structură din beton și o parte din gradenele pentru locurile de stat jos au fost montate. Ultimele lucrări la fundații urmează a fi finalizate la Tribuna Nord, iar atât la Tribune Nord, cât și la Tribuna Sud se toarnă stâlpii monoliți pentru structura de sprijin.
„Sunt mulțumit de ritmul lucrărilor. La puțin peste 6 luni de la începerea șantierului am început deja să montăm gradenele pentru spectatori. Mai e mult de lucru în fața noastră, dar sunt încrezător că vom reuși să recuperăm din decalajul pe care Timișoara îl are la infrastructură sportivă. E un stadion pe care îl construim 100% din banii timișorenilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Stadionul de pe Calea Buziașului va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB, ceea ce va permite inclusiv organizarea de competiții internaționale. Capacitatea prevăzută este de 10.101 locuri în tribune, terenul va avea gazon natural și dotări ultramoderne. La parter vor fi vestiare, birouri, cabinet medical, punct de poliție, puncte de prim-ajutor, spații pentru testare antidoping, zona de încălzire și altele. La primul etaj vor fi lojele, oficii și altele spații, iar la cel de-al doilea etaj sunt prevăzute sistemul VAR și cabinetele pentru transmisii TV, cabine pentru presă, o zonă de lucru foto.
Pe o suprafață de aproape 53.000 mp, Primăria Timișoara va amenaja o parcare cu peste 430 de locuri dar și un parc pentru toată lumea dotat cu mobilier urban, iluminat exterior și prevăzut cu echipamente de joacă pentru copii. Totodată, vor fi amenajate drumuri de acces și căi pietonale, inclusiv o zonă de accesibilitate pietonală tip piață publică la evacuarea din incinta stadionului.
Costurile pentru noul stadion se ridică la 123 milioane de lei, cu TVA inclus, sunt alocate din bugetul local, iar termenul de execuție este de doi ani și trei luni. Lucrările au început în luna martie a acestui an.