Un nou focar de pestă porcină în județul Timiș

Un nou focar de pestă porcină în județul Timiș

- in Eveniment, Locale, Slider, Stiri
0

Prefectura Timiș informează că joi, 3 septembrie, a fost declarat un nou focar de pestă porcină africană în județul nostru. Acesta se află pe teritoriul localității Botinești, din comuna Bârna. În această localitate s-a confirmat pesta porcină la două exploatații nonprofesionale și au fost stabilite zonele circulare de protecţie şi supraveghere de trei şi respectiv zece kilometri în jurul focarului de pestă porcină africană.

Astfel, zona de protecție cuprinde localitățile Botinești, Sărăzani, Surducu Mic, Saceni, iar zona de supraveghere cuprinde localitățile Dragsinești, Mitnicu Mic, Bucovă (Dumbrava), Dumbrava, Jupani, Traian Vuia, Susani, Sudriaș, Pogănești, Jurești, Tapia, Botești, Drinova, Crivina, Hauzești, Fârdea, Gladna Montană, Mănăștiur și Bârna.

Tot astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Local de Combaterea Bolilor, a fost aprobată uciderea, sub control oficial, a porcilor din cele două gospodării în care a fost declarată pesta porcină africană. De asemenea, prin Ordin al Prefectului, a fost stabilită componența Comisiei de Evaluare în vederea acordări de despăgubiri pentru proprietarii porcilor uciși.