Un drum din Timiș vede pentru prima dată asfaltul

Un drum din Timiș vede pentru prima dată asfaltul

- in Administratie, Locale, Stiri
0

Încă un drum din Timiș vede asfaltul pentru prima dată. Este vorba despre DJ 572, sectorul Lucareț și limită cu județul Arad. Drumul de opt kilometri va fi asfaltat, conform contractului, în șapte luni, iar pentru acestă lucrăre s-au obținut fonduri guvernamentale.

Așa cum am promis, asfaltăm drumurile județene și ne asigurăm că timișenii beneficiază de o infrastructură modernă. Am fost astăzi în zona Brestovăț, acolo unde până anul acesta, DJ 572, pe sectorul Lucareț – limita cu județul Arad, era drum de piatră. Am obținut 9 milioane de lei din fonduri guvernamentale să asfaltăm cei 8 km de drum și am demonstrat că dezideratul ”nici un kilometru de drum județean neasfaltat”, nu este imposibil de atins.  Am stat de vorbă cu oamenii de pe șantier, lucrările se derulează conform calendarului, iar potrivit contractului, în 7 luni drumul va fi asfaltat“, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.