Telefonul mobil l-a făcut pe un candidat din Timiş să-şi ia adio de la examenul maturităţii. A fost prins cu un astfel de aparat asupra lui şi a fost imediat dat afară din examen.
Era prima probă scrisă, cea la Limba Română. În sală nu este permis accesul cu asemenea dispozitive, chiar dacă au fost folosite sau nu pentru a copia. Aşa că elevul de la Liceul Brătianu din Timişoara a fost eliminat imediat de comisie. “A fost dat un candidat afară din examen pentru că a fost prins cu telefonul mobil”, ne-a spus inspectorul şcolar general adjunct, Cornel Petroman. Două sesiuni va sta pe tuşă, nu va mai avea voie să dea BAC-ul. Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de BAC 2014. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisie nu vor fi primiţi în examen.
Candidaţii nu pot avea asupra lor telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. 1.112 candidaţi s-au înscris la proba de Limba Română – scris, în Timiş. Doar 888 au fost prezenţi.