Mobilizare de forțe joi, 16 mai, seară, în centrul Timișoarei. Mai mulți polițiști s-au deplasat pe str. Piatra Craiului, unde un bărbat cu tupeu a intrat într-o casă de schimb valutar.
Individul a scos un cuțit și a amenințat-o pe angajata casei de schimb valutar pentru a o determina să deschidă sertarul. Bărbatul a luat toți banii din sertar, iar apoi s-a făcut nevăzut.
Acum, oamenii legii încearcă să dea de urma hoțului.