Un an nou (ne)fericit

Un an nou (ne)fericit

- in Actualitate, EDITORIAL 1
0

de Miroslav STANICI

Anul 2016 se anunță unul cel puțin agitat. Vedem că deja avem de a face cu intoxicări  politice de la cel mai înalt nivel. Fostul președinte mărește miza unei teorii a conspirației legată de tragedia din clubul Colectiv, subiect „stârnit” de un descreierat de colonel al STS. Moartea unor oameni nevinovați nu trebuie batjocorită sau întinată de politruci și papagali.

Victime însă suntem și noi. Zilnic suntem spurcați de tot felul de declarații ale mai multor personaje care s-au trezit peste noapte miniștri sau secretari de stat. O doamnă rotundă declară că se poate trăi și cu 2 lei pe lună, pentru că indienii pot și ar trebui să putem și noi. La fel, majordomul ministresei a început să ne înjure săracii, amențându-i că vor scoate bani din piatră seacă pentru a plăti asigurarea de sănătate. Probabil e nevoie de mai mulți bani pentru firmele de casă ale sistemului, aceste sugative de bani ale spitalelor, caselor de sănătate, farmaciilor etc. Știm cu toții că în România poți muri ușor în spitale, fie de diagnostic greșit, fie de malpraxis sau din cauza lipsei condițiilor, ba chiar din neatenție.

Am impresia că ne amăgim zilnic cu cel mai puternic narcotic al postmodernității: speranța. Suntem parcă prizonierii acelui mâine în care va fi mai bine decât azi. Dar în sufletul nostru, undeva în adânc, știm că nu va fi. Știm că lumea e plină de jigodii. Și mai știm că avem și noi partea noastra de vină. Însa, cu toate astea, închidem ochii și trăim cu speranță, și suntem  tot mai paralizați de noi înșine. Totuși, aștept ziua în care politicienii vor afla ce înseamnă bunul simț, responsabilitatea și încrederea. Aștept însă și mărturisirea păcatelor săvârșite în timpul mandatului, și asta înaintea unui nou scrutin de alegeri, iar sentința judecății să vină de la urne. Ești bun – continuă, ești o jigodie – mai stai acasă. Aștept oameni noi, proiecte noi, dar în 2016 beau ultimul pahar de speranță pentru ziua de mâine.