Umaniştii din Timiş au oferit cadouri de Paşti persoanelor defavorizate

Umaniştii din Timiş au oferit cadouri de Paşti persoanelor defavorizate

- in Locale, Social, Stiri
0

Liderul PPU (social-liberal) Timiș, Raoul Gordean și mai mulți umaniști, și-au surprins colegii din județ care-și serbează în perioada Sfintelor Sărbători de Paști zilele de naștere cu un tur de vizite inopinate.

Le-am bătut la poartă colegilor noștri consilieri, Teodor Matiș din Sânmihaiu Român și Karsten Koller din Voiteg, cu torturi în mână și urări de bine în suflete! Surpriza a fost mare, ceea ce m-a bucurat enorm. Nu doar ei au fost, însă, pe lista noastră de gesturi frumoase, ci și câteva familii defavorizate din aceste localități, despre care știm de ani de zile, pe care le vizităm frecvent și cărora le ducem cadouri de Paști. Ne-au primit cu emoție, așa cum se întâmplă de fiecare dată când ne revedem. Sărbătoarea Învierii trebuie să fie simțită de toți, iar dacă unii nu sunt atât de norocoși precum alții nu avem voie să rămânem nepăsători, odată ce putem întinde o mână! Acesta este crezul umaniștilor!“, susține Raoul Gordean.

Filiala PPU (social-liberal) Timiș și-a câștigat un loc important în ierarhia umanistă națională tocmai pentru că a fost, întotdeauna, aproape de semeni, atentă la semnalele venite din teritoriu și implicată în numeroase acțiuni umanitare. Surprizele umaniste de Paști au reușit, și de data aceasta, să aducă zâmbete de recunoștință pe fețele celor care au intrat în Sărbători, atât de frumos!

Gh. M.