Umaniștii au cinstit memoria lui Mihai Eminescu, la Timișoara. Mesajul eurodeputatei Maria Grapini de la Bruxelles

Umaniștii au cinstit memoria lui Mihai Eminescu, la Timișoara. Mesajul eurodeputatei Maria Grapini de la Bruxelles

- in Locale, Social, Stiri
0

În 15 iunie, se împlinesc 131 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu, cel despre care George Călinescu spunea „că a fost cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc!”.

Luni 15 iunie, la ora 12, la Timișoara, membrii Partidului Popular Umanist -Social Democrat Timiș, sub coordonarea liderului, Raoul Gordean, au depus o jerbă la bustul lui Eminescu, situat lângă Catedrala Mitropolitană.

Consider că Mihai Eminescu a fost un precursor al unităţii naţionale, un cărturar care a militat, în scurta, dar impresionanta lui viață, pentru înfăptuirea unui nobil ideal: unitatea spirituală a românilor de pretutindeni. Trebuie să promovăm România și românismul, aici sau în lume, cu ocazii speciale sau nu, de zile importante sau oricând, pentru că, e o datorie de onoare să ne cinstim țara și să-i mulțumim pentru tot ceea ce ni-a oferit!”, a spus Raoul Gordean.

Mesajul lui Maria Grapini de la Bruxelles

An de an, la Timișoara, atunci când programul îi permite să fie acasă, umanista Maria Grapini organizează un moment simbolic, la bustul poetului Mihai Eminescu. Acum, europarlamentarul Maria Grapini se află, la Bruxelles, de unde a trimis următorul mesaj: ”Cred că toți românii ar trebui să fie mândri că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un geniu. Este important să nu ne uităm valorile și să le promovăm. Să avem încredere în România, să vorbim frumos despre ea, să ne susținem valorile, să fim constructivi, să-l păstrăm poetul Mihai Eminescu în suflete, întotdeauna! Mai ales când știm ce repere avem, cine suntem! Să nu-l uităm pe Eminescu!”.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *