Turiștii au luat cu asalt stațiunea Muntele Mic, în acest weekend. Cu ce sunt așteptați

Turiștii au luat cu asalt stațiunea Muntele Mic, în acest weekend. Cu ce sunt așteptați

- in Atractii Turistice in Banat, Locale, Stiri
0
semenic

Pentru că în Banat a căzut deja prima zăpadă, iar stratul de omăt măsoară la munte câțiva centimetri, bănățenii nu au stat pe gânduri, în acest sfârșit de săptămână, și au luat cu asalt stațiunea Muntele Mic.

Horia Cocie, reprezentant al serviciului Salvamont Caraș-Severin a declarat pentru Radio Reșița că turiștii vor avea parte de multă zăpadă numai bună pentru schi, dar și de soare. „Pentru acest week-end, cabanierii s-au pregătit cu meniuri specifice de sezon, toate pensiunile sunt deschise, teleschiuri-le funcţionează, iar calea de acces spre platou este degajată, carosabilul fiind uscat şi drumul practicabil în condiţii de siguranţă. În ceea ce priveşte stratul de zăpadă, săptămâna trecută acesta măsura 40 de cm, a mai nins zilele trecute alte 10, aşa că pârtiile sunt numai bune pentru schi”, a mai precizat Horia Cocie.

De vreme frumoasă au parte și turiștii care ajung pe Muntele Semenic sau în stațiunile Văliug și Crivaia. Reprezentanţii Serviciului Salvamont Caraş-Severin recomandă turiştilor, care vor alege să-şi petreacă zilele libere pe munţi, echiparea corespunzătoare pentru condiţii meteo neprevăzute şi multă prudenţă atât pe pârtii cât şi în trafic.