Tupeu de șofer, la Timișoara

Tupeu de șofer, la Timișoara

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii locali acționează permanent pentru depistarea conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar, ori pătrund cu mașinile în zone cu accesul interzis, fiind aplicate sute de sancțiuni săptămânal pe aceasta linie, iar în cazurile grave, unde se încurcă circulația pietonală sau rutieră autovehiculele sunt ridicate cu sprijinul SDM.

Mai nou, unii șoferi caută tot felul de metode în speranța că vor scăpa de sancțiuni, lucru care nu este posibil însă. Polițiștii locali au depistat, luni, un BMW, fără numere de înmatriculare, care staționa sub incidența indicatorului ”Oprirea interzisă”, în stația de îmbarcare/debarcare călători de pe str. Martin Luther – Punctele Cardinale. Cum la fața locului nu se afla șoferul, iar autovehiculul încurca circulația, s-a dispus ridicarea acestuia și transportarea lui la depozitul din Calea Șagului.

Ulterior, polițiștii locali l-au identificat pe conducătorul autoturismului, în persoana lui D.O., de 33 de ani, cu domiciliul în localitatea Dumbrăvița. Cel în cauză a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de OUG 195/2002 în valoare de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis, acesta fiind nevoit să plătească și taxa către SDM pentru ridicarea și depozitarea autoturismului. Numerele de înmatriculare le avea în portbagaj”, transmit oamenii legii.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să evite astfel de practici deoarece vor fi sancționați iar autovehiculele vor fi ridicate din locațiile în care sunt depistate parcate neregulementar.