Trei tineri înjurau trecătorii chiar în Piața Victoriei

Trei tineri înjurau trecătorii chiar în Piața Victoriei

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Trei tineri au fost prinși, ieri, de polițiștii locali în timp ce înjurau oamenii pe stradă, chiar în centrul orașului. Aceștia se pare erau amețiți de diverse substanțe pe care le-au consumat.

Cei trei, cu vârste de 18, 20 și 22 de ani, cu domiciliile în localitatea C-tin Daicoviciu, Lehauheim și Dudeștii Vechi, au fost depistați în Piața Victoriei înjurând oamenii. Aceștia, conform martorilor, se pare că au consumat diverse substanțe. Cei în cauză au fost fost amendați și predați la centrul de pe str. Telegrafului.

Reamintim că Poliția Locală Timișoara acționează permanent pentru preluarea lor din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea luării măsurilor legale de reintegrare a acestor categorii de persoane. Deși numărul lor este în scădere de la an la an, aceștia devin deranjanți în momentele în care sunt observați de cetățeni în stradă. De altfel, cetățenii sprijină acțiunile Poliției Locale semnalând astfel de cazuri la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112. Totodată, polițiștii locali solicită sprijin cetățenilor și în conștientizarea faptului că nu trebuie să dea bani persoanelor care apelează la mila publică deoarece în acest fel îi menținem în stradă, iar în cazul unora dintre ei este doar un pas de la a se transforma din cerșetori în agresori”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.