Accident provocat de un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere și puțin băut, care fugea de polițiști. Trei persoane, între care doi copii, au fost rănite ușor.
Polițiști din Caransebeș au observat luni seara, în jurul orei 20:45, o mașină ce se deplasa haotic pe strada Tudor Vladimirescu din Caransebeș. Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă șoferul și-a continuat deplasarea pe mai multe străzi, iar la un moment dat nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, intrând în coliziune laterală cu acesta și proiectându-l într-un alt autoturism staționat regulamentar.
“În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane din cele două autoturisme aflate în mers, dintre care doi minori și o femeie de 53 de ani. Din verificările efectuate, conducătorul autoturismului în cauză, în vârstă de 18 ani, din comuna Buchin, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism fiind atribuite unui alt autoturism. De asemenea, tânărul a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultând o alcoolemie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și rezultat negativ la testarea drugtest“, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
De asemenea, tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.