Trei oferte la licitația pentru construirea Institutului Oncologic din Timișoara

Trei oferte la licitația pentru construirea Institutului Oncologic din Timișoara

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

Este înghesuială mare la licitația publică organizată în vederea desemnării unui constructor pentru Institutul Regional Oncologic din Timișoara. În total, au fost depuse oferte din partea a trei mari asocieri, din care fac parte aproape 60 de firme: CONSTRUCȚII ERBAȘU, BOG’ART și Synergy Construct.

Cum termenul pentru depunerea ofertelor s-a încheiat, Compania Națională de Investiții le verifică din punct de vedere tehnic.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar contractul are o valoare de aproximativ 197 milioane de euro, fără TVA. Prin intermediul acestui proiect, parte a clădirii-fantomă existente pe Calea Torontalului va fi demolată, urmând a fi construit și un corp nou de clădire.

Conform proiectului, viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara va avea 250 de paturi și va cuprinde un ambulator de specialitate integrat cu 26 de cabinete medicale pentru fiecare subspecialitate, precum și săli de tratament. Totodată, unitatea medicală care se va construi pe Calea Torontalului va dispune de șase săli de operație, radioterapie, laborator de medicină nucleară, dar și un centru de transplant medular și celule stem.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *