Traseul Revoluției din Timișoara, marcat prin granit turcoaz și bronz

Traseul Revoluției din Timișoara, marcat prin granit turcoaz și bronz

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Proiectul privind realizarea Traseului Revoluției la Timișoara costă peste zece milioane de lei, cu TVA inclus, iar valoarea totală a investiției va fi aprobată de consilierii locali. Primăria Timișoara informează că acest traseu tematic va aduce amintirea Revoluției în spațiul public, fiind marcat prin granit turcoaz și bronz, integrat în peisajul urban. Investiția este finanțată din fonduri europene, prin PNRR.

Cel mai important moment din istoria contemporană a Timișoarei și a României nu trebuie uitat de generațiile viitoare. Libertatea pentru care s-a murit în stradă în Decembrie 1989 nu a fost până acum integrată în spațiul public cum se cuvine. Locurile unde a avut loc Revoluția vor deveni spații monument. Acum facem un pas important în față ca să implementăm investiția. Iar această istorie vrem să o spunem și tuturor celor care ne vizitează orașul. Pe lângă transformarea spațiului public, vom construi o experiență imersivă prin intermediul realității augmentate. Este minimul pe care îl putem face pentru a onora această luptă”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău.

„Traseul Revoluției din Decembrie 1989 în Timișoara” propune marcarea punctelor – cheie, identificate ca având o importanță istorică pentru Timișoara pe parcursul evenimentelor din Decembrie 1989. Intervențiile au valoare de reper și de memorie și vor fi așezate în poziții cu vizibilitate maximă, dar sunt gândite să se încadreze cât mai bine în spațiul respectiv. Mai mult, acolo unde este posibil, vor fi însoțite de plantarea unor arbori în imediata lor apropiere.

Concret, aceste elemente vor cuprinde unul sau mai multe dreptunghiuri acoperite cu dale din granit turcoaz, de dimensiuni identice 1x1m. Acestea vor fi înconjurate de o bandă din bronz, cu rol de delimitare, însă așezate la aceeași cotă pentru a fi ușor și permanent accesibile. Pe banda metalică va fi inscripționat un text despre momentul particular legat de acel loc în zilele Revoluției din Decembrie. Textul este formulat la persoana a treia, o relatare a celor mai importante evenimente petrecute în acel loc, sau în zona adiacentă.  O placă din același metal va conține un scurt citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente. Aceste texte vor fi culese din declarații ale supraviețuitorilor și martorilor evenimentelor și vor fi formulate la persoana întâi. Acolo unde spațiul o permite, va fi așezat un element de mobilier urban, care va permite marcarea mai bună, dar și folosirea spațiului pentru odihnă sau socializare. O placă din același metal (bronz) va fi integrată în suprafața băncii. Aceasta va conține un text gravat de dimensiuni minimale și va menționa locul ca făcând parte din întregul traseu, precum și invitația de a accesa platforma de realitate extinsă a proiectului. Textul va avea și o variantă sintetică în Braille. Acolo unde amplasarea băncii nu este posibilă, se va integra o variantă succintă în banda metalică din jurul platformei din piatră. Accesibilitatea platformei virtuale se va face prin scanarea codului QR poziționat ori pe bancă, ori unde va fi placa cu textul gravat. Platforma online deschisă va genera o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oraș”, a informat Primăria Timișoara.

Reperele vor fi amplasate în următoarele puncte din oraș: zona Maria – Piața Sfânta Maria / str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu; Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu; zona Operei – P-ța Iancu Huniade / Piața Victoriei; zona Piata Libertății; zona Piața Sf. Gheorghe; zona Prefectură – B-dul Revoluției din 1989; zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului; zona Cimitir Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1; zona Martirilor –str. Mareșal Constatin Prezan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *