Traseul morilor de apă de la Rudăria, amenajat de voluntari, urmează să fie inaugurat

Traseul morilor de apă de la Rudăria, amenajat de voluntari, urmează să fie inaugurat

Se văd rezultatele muncii celor câteva sute de voluntari care au pus umărul în ultimele luni la punerea în valoare a morilor de apă de la Rudăria, din județul Caraș-Severin. Asociația Acasă în Banat anunță că duminică, 19 septembrie, de la ora 11.00, va fi inaugurat traseul morilor de apă din comuna Eftimie Murgu, unice în România. Este vorba de un traseu de șase kilometri, pe parcursul căruia pot fi admirate toate cele 22 de mori de apă din Rudăria.

Iată că e momentul să vă dăm vestea cea bună! Vă provocăm să descoperiți și voi de ce ne-am îndrăgostit iremediabil de morile de apă. Pentru că totul a pornit de aici, de la Eftimie Murgu. De la legendele morilor de pe vale, până la Micloșoanea, cu podețul ei din lemn, de la Prundulea cu rațele ei, până la Brușoanea cocoțată pe furcile ei de lemn, de la Vlăgioanea cu cheia ei antică, până în capăt, la Moara din Țarină. Toate merită descoperite, una câte una. Ne-am îndrăgostit de la mirosul de făină pe care îl regăsești în fiecare moară, de apa care curge molcom printre case și grădini, de coleșa cu brânză friptă și gustul lor inconfundabil. Hai la Rudăria dumincă, 19 septembrie, de la ora 11.00, să inaugurăm Traseul Morilor de apă: 22 de mori de apă, 6 km de traseu, marcaje, plăcuțe informative, hărți”, au transmis reprezentanții ONG-ului timișorean.

Voluntarii s-au implicat cu scopul de a contribui la punerea în valoare a morilor de apă din Banatul Montan în cadrul proiectului „Hai la Rudăria!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *