Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei Timişoara a acuzat public, marţi 2 decembrie, autorităţile din România şi din Uniunea Europeană că sunt complice cu criminalii regimului comunist, fiindcă nici la 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 nu a fost deschis procesul comunismului. Acuzele au fost lansate, marţi, 2 decembrie, cu prilejul Conferinţei Internaţionale „25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit? 1 -3 decembrie Timişoara”, ce are loc în sala Consiliului Judeţean Timiş.
„Numai aşa se va face justiţie martirilor pentru libertate. Nu este târziu nici acum să se facă lumină. Nu vrem vărsare de sânge, să îi spânzurăm sau să îi împuşcăm pe cei vinovaţi, că nu am fi mai buni decât ei, dar Justiţia trebuie să îşi pună cuvântul, să facă dreptate. Mergem pe principiul că nimeni nu e mai presus de lege. Propun Justiţiei să facă un lucru bine făcut aşa cum dorim de 25 de ani. Trebuie deschis procesul împotriva comunismului. Complicitatea foştilor a dus la degradarea situaţiei şi a moralităţii politicienilor. Nu generalizăm, dar dacă pui într-un coş câteva mere stricate, într-un timp scurt, se strică şi celelalte mere, se contaminează. Mulţi dintre politicienii din noua generaţie s-au contaminat de ideologia foştilor şi au înţeles că este posibil să se continue în acelaşi mod. Comunismul a produs foarte multe victime în blocul est european. La nivelul Uniunii Europene, este o complicitate. După al Doilea Război Mondial, a avut loc un proces împotriva criminalilor fascişti de război. Trebuie declanşat un proces al comunismului în Europa şi în România. Eu îi acuz pentru complicitate şi nu este târziu să se declanşeze procesul comunismului. În 1989 s-a terminat războiul rece, dar acum asistăm la începerea celui de-al doilea război rece”, este apelul dr. Orban, lansat de la Timişoara, către autorităţile din Uniunea Europeană şi din România. La eveniment a participat Ana Blandiana, dar şi invitaţi din Germania, Cehia, Anglia şi din România.