Traficul pe Aeroportul Internațional Timișoara în creștere. Anul trecut s-a depășit un milion de pasageri

Traficul pe Aeroportul Internațional Timișoara în creștere. Anul trecut s-a depășit un milion de pasageri

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

Traficul pasagerilor care au tranzitat Aeroportul Internațional Timișoara au depășit așteptările. Astfel că, peste 1.160.000 de pasageri au trecut prin aeroport anul trecut. În luna decembrie a continuat trendul ascendent început în septembrie, înregistrându-se în ultimele patru luni ale anului trecut aproximativ 120.000 de pasageri/lunar, fiind adevărate recorduri lunare de trafic.

 „În luna decembrie au fost înregistraţi 119.042 pasageri, cu 87% mai mult faţă de luna decembrie a anului 2015. Suntem convinşi că această creştere pozitivă se va păstra şi în 2017, astfel încât în acest an vom avea cel mai mare trafic din istoria aeroportului. Aceste cifre ne bucură, dar ne şi responsabilizează totodată pentru că trebuie să ne axăm pe noi investiţii în infrastructură pentru a le asigura pasagerilor confortul şi siguranţa de care au nevoie”, spune directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

În total, în 2016, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat 1.160.482 pasageri, cu 26% în plus faţă de anul precedent. Dacă în 2015, la Timişoara au aterizat şi au decolat 11.661 aeronave, în cursul anului trecut numărul acestora a crescut cu 22%, ajungând la 14.222 de curse aeriene.

20% dintre călători au preferat cursele interne, de la Timişoara fiind disponibile curse spre Bucureşti, Cluj şi Iaşi.  În acest an, la cele trei destinaţii interne se va adăuga şi Constanţa – din luna iunie, fiind o destinaţie estivală. Destinaţiile pe care le-au ales cei mai mulţi pasageri au fost Bucureşti (cu 219.694 pasageri), Munchen (cu 207.568 pasageri), Londra (cu 144.132 pasageri), Bergamo (cu 101.791 pasageri) şi Bruxelles (cu 44.326 pasageri).

Traficul de marfă a avut o creştere de aproape 50%: de la 2606 tone în 2015, la 3887 tone – în 2016. În cursul acestui an, Aeroportul estimează o creştere a numărului de pasageri cu aproximativ 50%, depăşind în 2017 –  1,7 milioane de pasageri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *